Investim în viitorul copiilor din centre de plasament

205 voturi

Ajungem MARI

Număr voluntari: 250

Descriere: Prin proiectul „Investim în viitorul copiilor din centre de plasament” realizat în cadrul programului Educațional Ajungem MARI, cu sprijinul Raiffeisen Bank, prin Programul de granturi "Raiffeisen Comunități", 700 de copii și tineri din centre de plasament și-au însușit și chiar au aplicat noțiuni de bază de educație financiară. Celor 200 de voluntari Ajungem MARI care îi vizitau și învățau deja pe copii li s-au alăturat 50 de voluntari Raiffeisen Bank. Prin proiect au fost create două structuri de curs adaptate pentru copiii instituționalizați, pentru două categorii de vârstă, iar voluntarii le-au transmis copiilor și tinerilor într-un mod interactiv noțiuni de bază de educație financiară precum buget, economii și prioritizare, în serii de 6-8 ateliere. La finalul atelierelor, echipele de voluntari alături de copii au organizat 8 târguri caritabile: au stabilit ce produse vor crea, unde le vor vinde, au creat obiecte și chiar au ajutat la vânzare. Copiii și voluntarii au folosit fondurile strânse astfel: 70% ieșire recreativă aleasă de copii, 20% reinvestit în materiale și 10% donație cauză. Copiii au învățat să economisească, să investească și mai ales, să dăruiască.