Finalişti

Vremea Curățeniei

„Vremea Curățeniei” este cea mai amplă acțiune de ecologizare desfășurată pe un lac de pe râurile interioare ale României. Cu un perimetru de 71 km și o suprafață de 32,6 km, Lacul Izvorul Muntelui reprezintă o importantă sursă economică și totodată este o zonă cu foarte mult potențial turistic nedezvoltat. Din păcate, în loc să fie asaltată de turiști, frumoasa „mare dintre munți” este asaltată de PET-uri. Proiectul a propus ecologizarea malurilor Lacului, implicând aproximativ 550 de voluntari. În urma acțiunii, s-au strâns peste 6500 de saci cu deșeuri, concretizându-se în 11 tone, dintre care 9 tone au fost PET-uri. Proiectul a avut un impact considerabil la nivelul comunității și acțiunile previzionate țin de schimbarea cadrului legislativ în ceea ce privește depozitarea deșeurilor menajere. Implicând tinerii într-un astfel de demers, acțiunea a dorit să le explice importanța conservării cadrului natural. Voluntarii au dat dovadă de mult entuziasm, motivație și flexibilitate. Au devenit o echipă și și-au îndeplinit obiectivele. Complexitatea, maturitatea și amploarea implicării lor a făcut ca proiectul să se transforme într-un exemplu pozitiv pentru toți membrii comunității.

Numărul de voluntari implicați în cadrul proiectului: 550
Numărul de ore de voluntariat desfășurate în cadrul proiectului: 4600

Testimonial:

„Știam despre această problemă din excursiile pe care le-am făcut în zonă. Excursii e mult spus, fiindcă nu prea găseai un mal unde să nu fii înconjurat de deșeuri. Am fost implicată în organizarea proiectului încă de la început, în ultimele săptămâni nici măcar nu mai aveam timp să mă gândesc la altceva. Cele 3 zile de ecologizare au fost foarte intense. Vineri și sâmbătă am făcut parte din echipa care stătea în zona de camping și coordona toată mobilizarea de pe lac. Cred că am primit peste 400 de apeluri doar în prima zi. Nu-mi amintesc când am mai simțit așa multă agitație în jurul meu. E interesant să simți că aparții unei asemenea echipe. Simt că am făcut bine tot ce am făcut. Am venit acasă mult mai responsabilă, de atunci nu am mai aruncat pe jos nici măcar o firimitură.” (Anamaria Holotă, asistent de proiect)

105 voturi