Finalişti

Voluntarii Cărților din Bibliotecă

„Voluntarii Cărților din Bibliotecă” a fost la început un Program de voluntariat în cadrul Proiectului „Raftul cu inițiativă - Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci". In Proiectul a avut ca obiective continuarea oportunităților de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecii, care să ofere servicii calitative cetățenilor de orice vârstă din comunitate, crearea de noi parteneriate cu Biblioteca, descoperirea tinerilor talentați din comunitate și dezvoltarea lor personală, menținerea Punctului de informare pentru Voluntari. Au fost încheiate 10 parteneriate noi cu biblioteci, ONG-uri și Biserica, au fost donate peste 700 de cărți noi pentru bibliotecă și peste 700 de obiecte handmade, s-au ținut 4 cursuri noi la bibliotecă: limbi străine, teatru si șah, obținerea statutului de SuperBibliotecă.

Număr voluntari implicați în cadrul proiectului: 30
Număr ore desfășurate în cadrul proiectului: 2000

Testimonial

„Activitățile la care particip mă influențează, oferindu-mi noi cunoștințe din diverse domenii de activitate, experiențe noi, prieteni și dezvoltarea anumitor competențe. Pentru mine, contează mult să văd că munca mea este răsplătită prin fericirea celor din jur. Consider că voluntariatul în cadrul unei biblioteci contribuie la dezvoltarea caracterului meu. Am participat la peste 20 de activități care mi-au dezvoltat anumite abilități. Mi-am îmbunătățit competențele de comunicare în scris și verbal în limba româna. În cadrul „Școlii de vară pentru voluntari” mi-am dezvoltat abilități de comunicare în public. Am învățat cât de important este să știu să ascult părerea altei persoane și când să țin cont de ea. Datorită îmbinării voluntariatului cu școala și șahul am învățat cât de important e să îmi gestionez timpul. Am învățat sa fiu responsabilă în cadrul activităților pe care le practic. Mi-am dezvoltat răbdarea și dragostea de a lucra cu copiii mici si cu persoanele cu handicap. Mă implic din suflet pentru a contribui la dezvoltarea comunității în care trăiesc.” (Teodora Popa, elevă, 16 ani, antrenor de șah)

361 voturi