Finalişti

Viorel Lăcătuș

Viorel este unul dintre cei mai activi voluntari corporativi din cadrul Asociației EcoAssist. Este independent în activitatea lui, un adevărat manager de proiect, înțelegând foarte bine nevoia unui proiect de responsabilitate socială, de la comunicare, obiective, atragere de sponsorizări și parteneri, atragerea, motivarea și gestionarea voluntarilor. Voluntariatul este pentru el o modalitate prin care poate „ să dea ceva înapoi planetei”, „să oblojească natura” și să educe oamenii în acest sens pentru a înțelege dimensiunea problemelor. Voluntariatul este, la finalul zilei, un exemplu personal de implicare. Se implică de 5 ani de zile în mod organizat în acțiuni de voluntariat, iar în 2016 a făcut peste 500 de ore de voluntariat.

Numărul de ore de voluntariat realizate în 2016: 500

Testimonial:

„Viorel Lăcătuș - tatăl a trei băieți, cum îi place să se laude, este un suflet care iubește natura și și-a propus să planteze 1.000.000 puieți în România în cursul vieții. Alături de proiectul Plantam fapte bune în Romania din 2011, este omul care a „șlefuit” și învățat mulți voluntari ce înseamnă organizarea unei acțiuni de împădurire.” (Georgiana Tătulescu, Coordonator Județean Vâlcea 2015)

33 voturi