Finalişti

Laurențiu Dănăilă

La doar 16 ani, Laurențiu Dănăila este alături de Asociația Semper Musica de aproape 1 an și este unul dintre cei mai activi voluntari din orasul Tecuci, reușind să organizeze numeroase colecte pentru vârstnicii în dificultate din oraș, să coordoneze managementul celor două containere din oraș de donat haine de către cetățeni și să își mobilizeze colegii pentru strângerea de alimente pentru cei afectați de inundații din județul Galați! Este un tânăr extrem de determinat pentru care voluntariatul este o prioritate, totul venind din grija pe care o are pentru cei din jur. Alături de Consiliile Școlare ale Elevilor din cadrul liceelor locale, Laurențiu și colegii săi au strâns peste 1000 de pâini, zeci de saci cu haine și cu alimente, zeci de pături și baxuri cu apă pentru persoanele în nevoie.

Număr de ore de voluntariat pe durata anului 2016: 123

Testimonial

„Larențiu este un tânăr pe care te poți baza în fiecare moment și pe care dacă îl lași să se ocupe de o acțiune, știi sigur că se va descurca. La doar 16 ani să te ocupi de mobilizarea colegilor tăi din oras, de la toate liceele, care să te ajute să golești două containere de donații de haine, să le transporți la punctul de sortat și să faci toate necesare pentru ca donațiile să ajungă la cei care au nevoie, este ceva de neinchipuit. Laurențiu este un tânăr care și-a mobilizat colegii din liceu în sprijinul celor afectați de inundații din Pechea, s-a zbătut să strângă cât mai multe alimente, haine și alte ajutoare, iar apoi a mers în comuna afectata și nu a avut nici o problema în a se băga în namolul cel mai mare pentru a ajunge la cei în dificultate. Laurențiu este un OM MARE care merită toată admirația mea și a comunităților și oamenilor pe care i-a ajutat până acum. La 16 ani!" (Mădălin Ianuș, Director Executiv Asociația Semper Musica, Filiala Tecuci)

778 voturi