Finalişti

Elevi de serviciu în folosul comunității

Cluburile IMPACT de initiativă comunitară pentru tineri, deschise de Fundația Noi Orizonturi în peste 130 de școli din România, au fost provocate să promoveze învățarea prin proiecte de serviciu în folosul comunității și voluntariat pe parcursul Școlii Altfel 2016. 45 de cluburi au câștigat câte o finanțare de 400 de lei să-și implementeze proiectele (cu sprijinul Ciclaton și Rotary Visio luj-Napoca) și alte șase cluburi și-au pus în practică ideile cu fonduri proprii. Într-o singură săptămână, impacții au reusit să implice 4.311 elevi și 440 de profesori din afara cluburilor în proiectele lor, care au răspuns nevoii a 14.165 de beneficiari. Șase din cele 51 de proiecte realizate de ei au ajuns în faza națională a competiției „O activitate de succes în Scoala Altfel", susținută de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. De altfel, Ministerul Educației a inclus competiția „Elev de serviciu în folosul comunității" în Calendarul Activităților Educaționale Naționale pe anul 2016.

Numărul de voluntari implicați în cadrul proiectului: 5909

Numărul de ore de voluntariat desfășurate în cadrul proiectului: 17092

Testimonial:

„Am rămas impresionată să văd că membrii IMPACT sunt ca o familie; acești colegi m-au învățat să comunic, să lucrez în echipa și să am încredere în mine și în ceilalți" - Dana, voluntar implicat în proiectul Clubului IMPACT InfoPet Petrosani, Hunedoara

"Am fost uimită să văd atâta dedicare, organizare, coordonare, sincronizare într-un grup format din copii" - Cristina Iorga, profesor Clubul Copiilor, despre
proiectul clubului IMPACT CNVS, Găești, Dambovița

354 voturi