Finalişti

Caravana After School

Proiectul Caravana After School, finanțat în cadrul Programului „Investiții pentru comunități durabile", s-a derulat în perioada 20 septembrie 2015 - 20 mai 2016 și a oferit celor 550 de elevi din școlile comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava, un program coerent, structurat și complex de învățare alternativă pentru copii și tineri (de tip mentorat profesori-elevi, tutoriat elevi-elevi și coaching), de dezvoltare personală și profesională și de stimulare a performanțelor școlare, centrat pe nevoile individuale de formare ale fiecărui copil. În tot acest interval, săpmânal, au fost organizate câte 5 activități de învățare interactivă, alternativă, în cadru nonformal în fiecare dintre cele cinci școli din comuna. În fiecare lună - 4 activități de timp liber de calitate, de tip „Zi de Joacă”, tematice, ce au valorificat evenimente marcante din calendarul național și internațional. Pentru implicare și responsabilitate, cei mai activi 50 de elevi-tutore și voluntari au participat la 2 caravane de promovare a proiectului, în 35 de școli și organizații de tineret 20 de județ și au avut șansa de a cunoaște noi comunități din perspectiva interculturalității și responsabilității sociale.

Numărul de voluntari implicați în cadrul proiectului: 82

Numărul de ore de voluntariat desfășurate în cadrul proiectului: 10000

Testimonial:

„Am observat schimbare la elevii noștri după participarea la activitățile proiectului. Au învățat cum să învețe jucându-se, preferă activitățile în grup, își gestionează emoțiile atunci când sunt puși să dea răspunsuri, preferă să fie lideri de grup, iar stresul școlar nu mai există. Nu toți elevii au acces la internet, provin din familii simple, nu au acces la bibliotecă și atunci acest program trezește interesul pentru citit, pentru ceea ce este nou, dezvoltându-le cultura generală. Am învățat odată cu ei unele jocuri. Acest program nu îi oboșeste, ci îi relaxează, îi antrenează în activități interesante. Vorbim de copii ce nu frecventează cluburile copiilor, nu au acces la mijloace moderne de informare, iar acest program completează nevoile elevilor în ceea ce privește învățarea." - prof. Gheorghina Aneci, prof. Maria Iasinovschi, Școala Primară Sparturi

152 voturi