Finalişti

ASMA 2016

Proiectul „ASMA 2016” a urmat patru direcții principale: „Educația medicală în școli”, „Prevenția în Sănătate în Județul Arad”, „Educația pentru sănătate” și „Săptămâna Sănătății în Arad” și a totalizat până acum 27 de acțiuni de prevenție și profilaxie. Scopul proiectului „ASMA 2016”, desfășurat pe tot parcursul anului 2016, a constat în conștientizarea, prevenirea și depistarea precoce a celor mai frecvente probleme de sănătate (în special a afecțiunilor cardiovasculare și a diabetului) pentru un număr de cel puțin 5000 de persoane din municipiul și județul Arad, dar și includerea în programe de educație medicală a unui număr de peste 1800 de beneficiari. Acest proiect a dus la descoperirea a peste 700 de noi cazuri de hipertensiune arterială, diabet sau alte afecțiuni medicale. Totodată, în urma acestui amplu proiect de prevenție, actul medical și viziunea pacienților despre medicină a fost îmbunătățită prin deschiderea și accesibilitatea sa. Voluntarii au contribuit la buna desfășurare a proiectului, prin acumularea unor noi cunoștințe medicale care le vor fi de folos în viitoare carieră medicală.

Număr voluntari implicați în cadrul proiectului: 250
Număr ore desfășurate în cadrul proiectului: 1500

Testimonial
„În calitate de coordonator, dar și medic-voluntar în cadrul acestui proiect, apreciez continuitatea și perseverența pe care Asociația Studenților Mediciniști Arădeni o arată în promovarea prevenției în sănătate, cu cei peste 25.000 de beneficiari ai săi din ultimii șase ani.” (Asist. univ. drd. Popescu Sebastian, Președinte, Asociația Studenților Mediciniști)

486 voturi