Finalişti

Ana-Maria Grigore

Ana-Maria reprezintă alegerea Fundației de Sprijin Comunitar Bacău la titlul de voluntar al anului 2016 în domeniul educației, deoarece a dat dovadă de pasiune, a crezut cu adevărat în beneficiarii cu care a lucrat, a reprezentat un sprijin real în ceea ce privește reducerea abandonului școlar, prin implicarea sa în cadrul Centrului „Morcoveață" și „Clubul cu Lipici". Dedicarea și dorința de a schimba ceva au ajutat-o să fie aleasă ulterior și coordonatoare a celor două centre, având un impact important asupra beneficiarilor. Alte proiecte în care s-a implicat în anul 2016 sunt: Activ Mozaic, echipa de vânzări, trupa de dans a Fundației de Sprijin Comunitar și „Școala de vară." Prin dedicarea și implicarea sa în proiectul "Școala de vară" a îndemnat copiii ce provin din medii defavorizate să aibă aspirații mari și i-a ajutat să privească dincolo de bariera mediului din care fac parte. Toți copiii o îndrăgesc pentru modul în care aceasta știe să le vorbească, să râdă cu ei, să îi facă să se simtă importanți. Contribuția ei în acest tip de proiect ajută la dezvoltarea comunității, dorind să scadă rata abandonului școlar, constituind astfel un model pentru comunitatea în care trăiește.

Număr de ore de voluntariat pe durata anului 2016: 380

Testimonial

„Ca voluntar al Centrului Morcoveată, Ana-Maria a înțeles foarte ușor cât de mult înseamnă pentru un copil implicarea sa, așa că, oricând s-a ivit ocazia, a luat parte în organizarea de evenimente caritabile care să stimuleze și să motiveze activitatea școlară. De asemenea, aceasta a participat în perioada 08.02-13.02, într-o tabără la Durău, dedicată tinerilor aflați în situații de risc, în care a contribuit la integrarea socială și profesională a tinerilor, motivându-i să urmeze un liceu, prin capacitățile sale de comunicare. Termenii care definesc cel mai bine voluntara nominalizată sunt: entuziasm, organizare, creativitate și umor! " (Mihai Buganu, Șef Centru „Morcoveață”)

„Datorită Anei am început să văd altfel temele la română și la matematică. În săptămâna petrecută la Dealu Morii mi-a arătat că tot ce învățăm la școală ne este folositor. Vreau să învăt și să intru la liceu. Când voi intra la liceu, vreau să devin așa ca ea, să fiu voluntar! Vreau să am acel sentiment de implinire când se uită o mulțime de copii la mine și să le pot oferi un exemplu bun! Mă bucur că încă ținem legătura, sper să o revăd și la anul!" (Alexandra Iuliana Vlasie, beneficiar al proiectului „Școala de vară", comuna Dealu Morii)

3153 voturi