Big Build 2018 - 8 case în 5 zile

220 voturi

Habitat for Humanity România

Număr voluntari: 350

Descriere: Habitat for Humanity România a finalizat construirea a 8 case în 5 zile la Cumpăna, în cadrul evenimentului de construire accelerată și voluntariat BIG BUILD 2018. Peste 350 de voluntari veniți din țară și din SUA, Germania si Olanda au ajutat la ridicarea locuințelor și au lucrat cot la cot cu cele 8 familii care se vor muta în noile lor case începând cu primăvara anului viitor. “Big Build este despre oameni și sentimente, despre vise împlinite și lecții de viață, despre prietenie și trăiri împărtășite. Big Build este un magnet de emoții, poate cel mai dificil de gestionat pe parcursul celor 5 zile, căci nu suntem familiarizați cu acest gen de trăiri ce-ți schimbă principii de viață, ierarhia valorilor și definiția acestei minunate călătorii. Bagajele vieții sunt bucuriile, lacrimile de fericire, satisfacțiile și împlinirile. Este tot ce adunăm zi de zi și totodată, tot ce ne este permis să ducem mai departe. Acesta este crezul meu, după el îmi gestionez sentimentele, emoțiile și implicarea în fiecare nou proiect. Felicitări ție, voluntarule, căci fără tine, fără implicarea și dăruirea ta acest minunat proiect nu ar fi posibil!" Andrei Stefan Huttner, voluntar