Flori pentru Suflet, ediția a 6-a

204 voturi

Asociația Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor

Număr voluntari: 500

Număr ore voluntariat: 1500

Descriere: Flori pentru Suflet este un proiect de voluntariat care se bazează pe viralizarea unui mecanism foarte simplu: oferirea unei flori și a unui gând bun vârstnicilor din comunitate, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Astfel, mic act simbolic de preţuire a devenit un moment pentru a reflecta la condiţia vârstnicilor din România. Asociaţia a pus la dispoziţia comunităţilor un micro-site în care ONGuri, companii, instituţii, dar și cetăţeni au putut să adere la campanie. În cele peste 1500 de ore de voluntariat adunate în câteva zile de campanie, voluntarii au adus fericirea pe chipurile a 6500 de vârstnici, oferindu-le câte o floare însoțită de un gând bun venit din inimă.

Testimonial: „Campania „Flori pentru suflet” m-a făcut să realizez cât de mult poate conta o simplă urare de bine nu numai pentru vârstnici, cât și pentru noi, ceilalţi. Cu doar câteva flori și nenumărate gânduri bune, am reușit să înveselim zilele unor persoane care poate nu au parte de suficientă atenţie și afecţiune. Trebuie să continuăm să facem astfel de mici gesturi, fără să așteptăm ceva în schimb, fără să fie o ocazie specială.” (Ioana Istriţeanu, C.N. „Gh. Lazăr”, clasa a XI-a – voluntar)