Izvoarele Unveiled

60 voturi

Asociația Curba de Cultură

Număr voluntari: 5

Număr ore voluntariat: 1620

Descriere: Echipa Izvoarele Unveiled formată din cinci voluntari străini, din Franţa, Spania, Italia, Cehia și Argentina, contribuie la creșterea potenţialului turistic al comunei Izvoarele din judeţul Prahova și la promovarea specificităților culturale ale acesteia, punând bazele unui turism rural integrat. Cei cinci voluntari oferă suport pentru crearea acestor baze precum și o perspectivă externă și străină asupra elementelor din cultura comunei, elemente care ar putea deveni atracţii turistice și care în acest moment reprezintă cel mai adesea banalităţi pentru locuitorii comunei.

Testimonial: „Să lucrez cu voluntarii SEV a însemnat să îmbin utilul cu plăcutul. Spun asta deoarece ajutându-i la anumite activităţi mi-am îmbunătăţit engleza și mi-am înlăturat anumite inhibiţii în timp ce am petrecut timp cu oameni faini, deschiși la minte, inteligenţi și amuzanti. Ce am mai obţinut din asta? Am ajutat niste persoane ce au meritat asta, iar pentru mine acest lucru înseamnă foarte mult.” (Bianca Codreanu - voluntar local, a sprijinit voluntarii SEV în activităţile de mapare a comunei, precum și prin interpretariat lingvistic). „Mie personal mi-a facut mare placere să fac cunoștinţă cu ei și să vorbesc despre diferite teme, inclusiv experienţe acumulate. Mi-am dat seama că la nevoie mă pot baza pe ei. Sunt experienţe unice... nu stiu cum aș putea explica mai detaliat. Esenţialul e că mă bucur că i-am cunoscut... am ce învăţa de la ei. Este ceva constructiv oricum.” (Ștefana Dragan - voluntar local, suport pentru integrare în comunitate și pentru cercetare etnografică)