Gala Națională a Voluntarilor 2015 – Listă finaliști

Ediția de anul acesta a avut 193 de nominalizări, dintre care au fost preselectați 98 de finaliști, astfel: 47 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 42 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 6 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului și 3 nominalizări pentru categoria Centrul de voluntariat al anului. Mai jos puteți vedea lista completă a finaliștilor.

         Vă invităm pe pagina destinată votului online, pentru a putea vota favoriții din anul acesta, până pe 7 decembrie, ora 23:59. În seara de gală, 14 decembrie, vor fi acordate premiile pentru cele patru categorii din competiție.

Finaliști - Proiectul de voluntariat al anului

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul corporativ

  • Opening Opportunities - Asociația Techsoup Romania
  • 8 ore peste program pentru o cauză bună - Fundația Comunitară București și Bacău, Brașov, Cluj, Covasna, Iași, Prahova, Sibiu
  • SkillShare - Asociația Fluens
  • Programul național de educație financiară pentru elevii din ciclul primar și liceal - Junior Achievement Romania
  • Coaching Heroes - Organizația Umanitară CONCORDIA

Proiectul de voluntariat al anului in domeniul artă și cultură

  • Festivalul „Zilele Studentului Francofon” - Asociația Studenților Francofoni Iași
  • Talent în Bundița Nouă - Asociația IHTIS
  • Ambasadorii Bibliotecii - Biblioteca Pontus Euxinus Năvodari
  • Bibliopovestașii - Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea
  • Raftul cu inițiativă - Dezvoltare de programe de voluntariat în biblioteci - Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat
  • StudentFest 2015: CONFLICT - Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul educație

  • Dă-ţi pasiunea mai departe! – Asociaţia Lindenfeld - Programul educaţional Ajungem MARI
  • West Summer University - Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT)
  • Clubul de vacanță 2015 - Biblioteca Județeană „Panait Istrati" Brăila
  • CIVI-MATECA - Asociația Civicum Voluntaris
  • Programul de afterschool "Berde Mozsa" - Asociația Turul Madar
  • Voluntari pentru comunități rurale - Fundația de Sprijin Comunitar Bacău
  • Voluntariatul, o punte între etnii - Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecția mediului și animalelor

  • Parapeții verzi - Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Filiala Constanța
  • Greenopolis - Colegiul Sfântul Nicolae

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere

  • Maratonul București Raiffeisen Bank și Semi-maratonul București OMV Petrom - Asociația Bucharest Running Club
  • Școala Socială Sportivă de Fotbal - Fundația Dezvoltarea Popoarelor
  • Biblioteca din Grădină - Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu" Bârlad
  • Biblioteca din Livadă - Biblioteca Publică Locală Pietrari – Vâlcea
  • Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului - Clubul Sportiv Experiența Multisport

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sănătate

  • Programul de suport al pacienților „Voluntar în Spital” - Asociația de medicină pentru sănătate publică
  • Reclădim speranța - Asociația Școala Mamei Junior
  • Yuppi Voluntariat Profesionist! - Asociația Mișcare de Tabără Yuppi
  • Crosul „Aleargă TU pentru EI" - HOSPICE Casa Speranței
  • Prevenția în sănătate în județul Arad - Asociația Studenților Mediciniști Arădeni

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social

  • Țelul: Voluntari de toate vârstele! - Fundația Serviciilor Sociale Bethany
  • Terapie prin lectură și joc - Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu"
  • Fii voluntar pentru comunitatea ta! - Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS
  • Banca de Alimente - Crucea Roșie-Filiala Sibiu
  • Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat! - Fundația Adina Stiftelsen
  • Centrul Steluțelor, centru social de suport și recuperare destinat copiilor aflați în situații de risc - Asociația M.A.M.E.
  • Casa Soarelui - Centrul de intervenție terapeutică zilnică în TSA - Asociația Help Autism

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul tineret

  • Youth Up to the sky – Dezvoltarea centrului de tineret Youth HUB „Un strop de fericire" - Asociația Un strop de Fericire
  • Zilele Parcului Gherăiești 2 - Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA
  • Recreație cu Sens Civic - Asociația Sens Civic
  • 1.ooo de zâmbete - pentru tinerii din centrele de plasament - Asociația Impact Bistrița
  • Festivalul Luminii - Organizația Națională Cercetașii României

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul activism și drepturile omului

  • Marșul voluntarilor – Prinde gustul! - Biblioteca Municipală "Stroe S. Belloescu"
  • Educația nonformală. Tot educație! - Fundația Noi Orizonturi
  • Eu, Tu, Noi! - Asociația Semper Musica
  • Campus Pride - Asociația MozaiQ LGBT
  • Voluntari pentru drepturi egale - Asociația Accept

Finaliști - Voluntarul anului

Voluntarul anului în domeniul artă și cultură

  • Razvan Barbos - Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița
  • Abdul-Cair Latip - Biblioteca Pontus Euxinus Năvodari
  • Acatrinei Cătălin - Colegiul „Sfântul Nicolae" Iași

Voluntarul anului în domeniul corporativ

  • Filareta Kochesch - Junior Achievement Romania
  • Adelina Nedelcu - Asociația Fluens
  • Raluca Argeșanu - Asociația Fluens

Voluntarul anului în domeniul educație

  • Valeriu Nicolae - Fundația Policy Center for Roma and Minorities
  • Laura Ionela Dinu - Salvați Copiii România
  • Mihaela Pral - Fundația Noi Orizonturi
  • Robert Pelin - Asociația Pro Democrația
  • Mălina Ioana Palade - Fundația de Sprijin Comunitar Bacău
  • Claudia Gageanu - Minte Forte


Voluntarul anului în domeniul sănătate

  • Eliza Nițescu - Asociația Pavel
  • Dan Raican - Asociația Antiparkinson
  • Mădălina Bold - Asociația de medicină pentru sănătate publică
  • Aida-Nicoleta Balaban - Fundația de Sprijin Comunitar Bacău
  • Alexandru Gheorghiu - Asociația Semper Musica
  • Dana Alexandra Alb - Asociația Studenților Mediciniști Arădeni

Voluntarul anului în domeniul social

  • Gabriel Ciobotaru - Fundația pentru Sănătate Orhideea Spa
  • Petra Morar - Asociația Școala Mamei Junior
  • Cristian Cernăianu - Centrul interactiv pentru educație nonformală și voluntariat Hunedoara
  • Ștefania Buganu - Fundația de Sprijin Comunitar Bacău
  • Romana Sator - Organizația Umanitară CONCORDIA
  • Diana-Georgiana Roșca - Asociația Sf. Damian
  • Marcel Paraschiv - Asociația Foișorul de Foc. Voluntariat și Parteneriat pentru Viață. București

Voluntarul anului în domeniul sport și recreere

  • Claudiu Beletoiu - Asociația Pavel
  • Marian Tutuianu - Fundația Giovanni Bosco
  • Florin Răducioiu - Fundația Dezvoltarea Popoarelor

Voluntarul anului în domeniul tineret

  • Andreea Nicoleta Florescu - Biblioteca Publică Locală Pietrari
  • Carmen-Livia Ibanescu - Asociația B-Right Media Botoșani
  • Anamaria Holotă - Asociația Sens Civic
  • Dragoș Datcu - Asociația Together Everyone Achieves More
  • Mălina Andreea Nușfelean - Asociația Impact Bistrița

Voluntarul anului în domeniul activism și drepturile omului

  • Mihaela Dana Rusu - Colegiul Tehnic „Miron Costin" Roman
  • Adriana Neamțu - Asociația Semper Musica
  • Gabriel Cristian Văcaru - Organizația Salvați Copiii Filiala Dolj
  • Luca Istodor - Asociația ACCEPT

Voluntarul Senior al anului

  • Ileana Petre - Fundația Giovanni Bosco
  • Eugenia Mihăescu - Asociația IHTIS
  • Cornelia Ploscaru - Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea
  • Viorica Ecaterina Pitaru - Fundația Cuvântul Întrupat
  • Tom Geary - Habitat for Humanity Romania

Finaliști - Coordonatorul de Voluntari al anului

  • Alexandra Rădescu - Asociația Hand 2 Hand
  • Gyarfas Erzsebet - Fundația Transilvana Alpha
  • Daniela-Luminița Ceredeev - Asociația Proiect Pro Europa
  • Valentin Iulian Țoc - Colegiul Sfântul Nicolae
  • Gabriel Carnariu - Asociației Un Zâmbet Bacău
  • Margareta Tătăruș - Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea

Finaliști - Centrul de Voluntariat al anului

  • Centrul de Voluntariat al Fundației de Sprijin Comunitar Bacău
  • Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca
  • Centrul de Voluntariat Reșița

 

înapoi la prima pagină