Gala Națională a Voluntarilor 2015 a premiat schimbările cu impact în comunitate

Luni, 14 decembrie 2015 a avut loc cea de-a cincea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaștere a meritelor voluntariatului la nivel național. În seara evenimentului au fost prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Evenimentul a avut ca temă călătoria prin experiențele de voluntariat.

Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 82.789,8 euro.

În cadrul competiției au fost înscrise 193 de aplicații și au fost aleși 98 de finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Cele 98 de lucrări finaliste au fost analizate de către membrii juriului, iar câștigătorii au fost anunțați în seara de gală. Lista cu cei 23 de câștigători ai competiției și cele patru premii ale publicului poate fi accesată direct de pe site-ul galei (http://goo.gl/tWL3fi).

Seara de gală a cuprins un moment #colectiv, în cadrul căruia a fost acordat un premiu special echipei de voluntari din comunitatea Colectiv.info, care au mobilizat resurse materiale și umane, pentru a interveni în urma tragediei de la clubul Colectiv. De asemenea, pornind de la sloganul „Schimbarea începe cu tine”, invitații au fost rugați să noteze schimbările în bine pe care le pot aduce în comunitate.

Juriul de anul acesta a fost alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile din competiție. Lista cu cei 30 de membrii ai juriului poate accesată direct pe site-ul dedicat al competiției: http://www.galavoluntarilor.ro/juriu.

În cadrul serii de gală au fost premiați pentru implicarea lor în proiecte de voluntariat realizate în parteneriat cu organizații din întreaga țară și angajați ai OMV Petrom România înscriși în competiția Voluntarii Anului. De asemenea, unul dintre partenerii instituționali ai evenimentului, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ANPCDEFP a acordat în această seară un premiu special pentru Penitenciarul Slobozia, pentru proiectul Volunteering for Reintegration, care a implicat tineri voluntari internaționali în activități cu rol de reintegrare socială în penitenciare. Alte două premii speciale au fost acordate de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, care a premiat două povești de voluntariat din proiectele finanțate prin intermediul Fondului ONG în România.

Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național - 70 de organizații membre care gestionează aproximativ 21.500 de voluntari. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune pentru dezvoltarea sustenabilă a voluntariatului în România.

Gala Națională a Voluntarilor 2015 a fost realizată cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului și al Reprezentanței Comisiei Europene la București. Partenerii evenimentului: Raiffeisen Bank România, OMV Petrom, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Holcim Romania, Ursus Breweries, Enel România, GlaxoSmithKline, Coca Cola Hellenic, Beciul Domnesc, Scala Events, Privileg Catering, Crug.

 

Proiectul Voluntariatul prinde VOLUM în România este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

 

Parteneri Media:

Nonguvernamental.org, Stiriong.ro, GalaSocietatiiCivile.ro, Responsabilitatesociala.ro, Radio Lynx, Blogunteer.ro, România Pozitivă, Altreaileasector.ro, Societatesicultura.ro.

înapoi la prima pagină