98 de finaliști în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor 2015 – Start vot!

București, 23 noiembrie 2015

 

Federația VOLUM – Federația Organizațiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România vă invită să votați voluntari, coordonatori de voluntari, centre și proiecte de voluntariat, în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, ediția 2015, cel mai amplu eveniment anual de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară. An de an, acest moment oferă o binemeritată recunoaștere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitate.

 

Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 82.789,8 euro.

 

În perioada 25 septembrie - 25 octombrie, organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice care lucrează cu voluntari au nominalizat inițiative și persoane care aduc schimbări cu impact în comunitate. În urma perioadei de preselecții, din cele 193 aplicații, au fost selectați 98 de finaliști, astfel: 47 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 42 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 6 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului și 3 nominalizări pentru categoria Centrul de voluntariat al anului.

 

Lista completă cu finaliștii de anul acesta poate fi accesată direct pe site-ul Galei Naționale a Voluntarilor – http://www.galavoluntarilor.ro/finalisti , unde aveți posibilitatea de a vota voluntari, coordonatori de voluntari, centre și proiecte de voluntariat, până pe 7 decembrie, ora 23.59, pentru Premiul Publicului, oferit în seara de premiere pentru fiecare categorie în parte.

 

Până pe 3 decembrie, cele 98 de lucrări finaliste sunt jurizate de către cei 30 de membri ai juriului, conform criteriilor și a regulamentului, făcute publice pe site-ul competiției. Din juriu fac parte reprezentanți ai instituțiilor publice, companii, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile jurizate.

 

Biroul executiv al Federației VOLUM, organizațiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicați în procesul de preselecții, jurizare sau analiză a lucrărilor primite. Procedura de jurizare include analiza din partea juriului extern Federației VOLUM, precum și votul publicului. Câștigătorii vor fi anunțați public și premiați în data de 14 decembrie 2015, la Gala Națională a Voluntarilor.

 

Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală și nonprofit, înregistrată juridic ca federație în decembrie 2010, cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național, având 67 de organizații membre. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune a tuturor factorilor interesați de mișcarea de voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în România.

Proiectul Voluntariatul prinde VOLUM în România este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

 

Parteneri Media:

Ejobs.ro, Nonguvernamental.org, Stiriong.ro, GalaSocietatiiCivile.ro, Blogunteer.ro, România Pozitivă, Altreaileasector.ro, Responsabilitatesociala.ro.

 

Persoane de contact:

Ana-Maria GRĂDINARIU – Coordonator Programe, Federația VOLUM

Florentina CHIRU – Coordonator PR & Comunicare Externă, Federația VOLUM

înapoi la prima pagină