Continuăm tradiția: premiem Voluntariatul din România

Continuăm tradiția: premiem Voluntariatul din România

Continuăm tradiția: premiem Voluntariatul din România

Federația VOLUM și partenerii săi pregătesc seara de premiere a meritelor voluntariatului din România, în cadrul singurei competiții naționale care oferă recunoaștere publică rezultatelor voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor de voluntari și centrelor de voluntariat din întreaga țară.


În 12 decembrie 2014  la W.A.S.P. – Working Art Space and Production (Strada Ion Minulescu 67 – 93), București, va avea loc cea de-a patra ediție a Galei Naționale a Voluntarilor, o seară de Gală care are ca temă Tradițiile Românești, un eveniment care își propune să aducă în prim-plan rezultatele voluntariatului din România. Seara de Gală din acest an se va desfășura sub sloganul “Voluntariatul devine o tradiție.”  și va găzdui expoziții și momente artistice tradiționale românești. Participarea la Gala Națională a Voluntarilor se face doar pe bază de invitație.


În perioada 2 octombrie-31 octombrie 2014 organizații neguvernamentale, instituții publice sau companii care și-au implicat angajații în activități de voluntariat prin intermediul organizațiilor neguvernamentale, au putut realiza nominalizări pentru cele 4 categorii și 22 de secțiuni ale competiției. Cele peste 180 de nominalizări primite au fost ulterior analizate de experți externi ai Federației VOLUM, și au fost aleși 94 de finaliști pentru toate secțiunile din concurs. Lucrările finaliste sunt jurizate în această perioadă de către cei 33 de membri ai juriului, conform criteriilor și a regulamentului făcute publice pe site-ul competiției.


Din juriu fac parte reprezentanți ai instituțiilor publice, companii, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile jurizate. Printre aceștia îi regăsim pe Raed Arafat (Secretar de Stat în Ministerul Sănătății și Ambasador al Voluntariatului în România), Codrin Scutaru (Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), Cristian Cosmin (Secretar de Stat în Ministerul Tineretului și Sportului), Marius Manole (Actor și Ambasador al Voluntariatului în România) și mulți alții.


Biroul Executiv al Federației VOLUM, organizațiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicați în procesul de preselecții, jurizare sau analiză a lucrărilor primite. Procedura de jurizare include analiza juriului extern Federației VOLUM, precum și votul publicului. Finaliștii se regăsesc pe www.galavoluntarilor.ro și pot fi votați până pe 9 decembrie 2014. Câștigătorii vor fi premiați în data de 12 decembrie 2014, la Gala Națională a Voluntarilor.


Anul acesta Gala Națională a Voluntarilor are 4 noi premii:


Premiul Publicului pentru: cel mai votat Voluntar la Categoria Voluntarul anului

Premiul Publicului pentru: cel mai votat Proiect la categoria Proiectul de Voluntariat al anului

Premiul Publicului pentru: cel mai votat Centru de Voluntariat al anului

Premiul Publicului pentru: cel mai votat Coordonator de Voluntari al anului.


Competiția Gala Națională a Voluntarilor, ediția 2014  este realizată cu sprijinul Federației Fundațiile Comunitare din România, Ministerul Tineretului și Sportului,  Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Gala Națională a Voluntarilor este un eveniment anual care oferă un loc de cinste voluntarilor din România o binemeritată recunoştere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia şi abilităţile lor pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Mai multe informaţii privind regulamentul, criteriile de jurizare, precum şi condițiile de nominalizare sunt disponibile pe website-ul competiției www.galavoluntarilor.ro